COLECȚII

Decembrie 4, 2017 Lasă un comentariu

Cred că in vremurile juneții mele se aflau mai mulți oameni care faceau felurite colecții.Afirm acest lucru deoarece la vremea aceasta rar mai aflu despre cineva pasionat de fun lucru cât să-l și adune drept colectie.

Eu, băiat fiind, am inceput cu colecția de șervețele de masă.Șervețele pe care de obicei le colecționau fetele așa incât după o vreme si peste 150 de bucăți le-am făcut cadou unei fete, evident! Apoi doi ani la rând am adunat ambalaje de la lamele de ras.Nu mai țin minte câte am adunat dar țin minte un ambalaj pe care era imaginea unui soldat german cu casca metalică pe cap.Probabil erau destinate soldatilor germani.De unde le adunam? Nu mă intrebați, de peste tot și mai ales din podurile prietenilor care locuiau in case.

Au apărut și la noi gumele de mestecat, am colectionat ambalajele lor, destul de puține.

Cam in aceiași perioada am inceput colecția de monede de toate neamurile.Colecție obligatorie la vremea aceia pentru un băiat.Le adunam din toate părțile și mă intreb astăzi de unde dracu aveam atâtea monede românesti de argint. Toată lumea avea prin sertare și mi le dădea făra regrete. Ia cereți acu unui prieten o moneda de argint de 20000 de lei, vedeți v-o dă?.Colecția mea s-a risipt, in timp, căci nu am continuat-o mulți ani.

Cam in aceiași perioadă am inceput colecția de timbre.Periodic la magazinul de filatelie să vedem dacă au apărut serii noi. Făceam schimburi și ne certam intre noi dacă nu aprobam vreun schimb.Pela 20 de ani am schimbat toată colecția pe o pereche de pantaloni reiați, albi, Lewis Strauss.

Pe la anii 60 si ceva mă apucase nebuneala și de colecția de cutii de chibrituri.Am stat doua vacanțe de vara in parcarea de la Matei Corvin și cum apărea o mașină străină hop și eu cu cutia in mâna, la schimb.Nu concepeam să o primesc gratuit.Le vedeam intre scaune, sub geamul din spate, pe banchetă.Pândeam mașina până apărea proprietarul si incercam schimbul.Nu schimbau toți deși aveau cutii la ei.Mă cam supăram dar veneau alții și-mi trecea.Aveam concurență in parcare, pe țigănuși care săreau pe străini și cereau -ciungă-.Ii ocoleam deoarece imi era rușine să cerșesc.Eu deja stiam să cer un schimb in franceză, germană, ceha, poloneză, maghiară.Cam aceștia erau strainii care ne vizitau tara in 60 si un pic.Am și acum colecția de cutii, intregi, dar fară chibrituri deoarece pe vremea bietului odios chiar și de chibrituri a fost lipsă intr-un an și atunci le-am folosit cu prietenii.Colecția am promis-o copilului cel mic care așteaptă să-i crească valoarea și săo vândă.

Anii au trecut și am ajuns pasionat de electronică.Am făcut colectie de baterii de toate felurile.La un moment dat le-am lipt pe perete cu lipici.Am avut foarte multe si țin minte și acum una coreana -Flying Bomb-. Zău, avea pe ea imaginea unei bombe cu doua aripi.Alături de ele am avut colecția de badoage de sucuri si beri.Tot lipite pe perete in camera mea deasupra mesei de lucru.Multe ca dracu dar după o vreme bateriile au inceput să curgă(la vremea aceia majoritatea erau elemente _Leclanche-) și să păteze peretele așa incât am renunțat la colectia de baterii și badoage și le-am aruncat.Pe undeva  trebui să am niște fotografii cu peretele meu dar să caut acu prin sute de negative nu am entuziasm.

Era să uit că  acum am in desfășurare o adunare de insigne. Din acelea care se numesc astăzi-pinuri-.Mi le aduc prietenii din felurite și depărtate tări.

Am citit, acu mai mulți ani ,o știre conform căreia cunoscutul actor Jackie Chan iși căuta un cumpărător pentru colecția de vinuri.de fapt ca el sunt destuiindivizi dar ei nu sunt colecționaria devșrați.ei fac o investițiein acele vinuri.Au câte un dobitoc care ii consiliaza când și ce merităsăfie cumpărat.Se cumpără fără pasiune și se pune in pivniță așteptând să crescă prețul.Era o poza cu pivnița lui Jackie.Era corespunzătoare, fără glumă.Un pic de invidie se pune?

Acum câțiva ani am făcut un cadou unui cunoscut care mă ajutase și inițiase in distilarea de palincă , undeva pe un deal!Atunci m-a lovit altă ideie.

Stimate Klaus, iată ultima mea colecție de care cu multă pasiune mă țin și-ți făgăduiesc că ne vom intâlni cândva pentru un schimb de idei și de conținut.Trebuie ținut cont că sunt la inceput de colecție!

Colecția conține -pălinci, vinars, grapa, tescovină, lichioruri distilate de mine sau cumpărate/primite.Din prune, pere, mere, caise, cireșe, gutui, smochine, piersici și evident producatori și ani diferiți.

P1240994

 

 

 

 

 

Anunțuri
Categorii:eu!

Cățeii

Mi-am adus aminte citind un blog din satul acesta!P1220947

Bătrâna Hera e aproape oarbă/surdă la ora aceasta dar Jar și Mira sunt sănătoși si vioi!

Categorii:Uncategorized

OMAGIU conducatorului iubit

Februarie 1, 2016 1 comentariu

Imi adusei aminte de ziarul pe care il pastrez pentru a-l arata nepotilor in cazul in care ii va interesa istoria traita de batranul lor bunic.

Dar voi, acestia mai in varsta , va mai amintiti?

ceao_1

ceao_2

ceao_3

ceao_4

ceao_5

ceao_6

 

 

 

 

Categorii:Oameni

E ger afara

Ianuarie 22, 2016 2 comentarii

Am facut aceasta poza acum cateva zile, gandindu-ma la o anumita persoana care „grijeste” de o gara. O gara prin care trec oameni, destul de putini, dar care mai lasa cate o vorba scrisa care imi merge la suflet. De aceia, in cautarea lor, trec si eu pe acolo.

Acum ca mi-am adus aminte de un vechi schimb de vorbe anexez o poza.

P1240184.JPG

Categorii:eu!, Uncategorized

Incet, dar iese o cabana mai mare!

Noiembrie 22, 2015 Lasă un comentariu

Mult entuziasm, multa munca, multi prieteni, multa treaba, mult timp, multe materiale, multi bani, multa durere, multa suparare, multa oboseala, multe probleme, multe discutii, multe certuri, cateva satisfactii!

In aceste cateva poze este efortul de peste 3 ani. Ne straduim , 9 familii,sa terminam o cabana, atat!

P1220594

2013-se sapa fundatia

P1220600

P1220605

P1220609

P1220596

P1220617

P1220627

P1220636

P1220640

P1220641

P1220647

P1220651

P1220664

P1220666

P1220670

P1220657

P1220675

P1220674

P1230130

2014- incepe lemnaria

P1230133P1230152

P1230184

P1230195

P1230211P1230213

P1230231

P1230246

P1230249

P1230550

2015- interiorul, izolare exterioara si acoperirea acoperirea cu tabla

P1230597

P1230595

P1230658

P1230675

P1230706

P1230733

P1230747

P1230701

P1230756

P1230770

P1230825

P1230832

P1230993

Deocamdata atata caci ne-a prins iarna

 

 

 

 

Categorii:Uncategorized

viata care mi-a ramas!

Aprilie 6, 2015 Lasă un comentariu

Mi-a scris, deunazi, o cunostinta virtuala. Era cam suparat in ziua aceia dar totusi a asternut cateva framantari ale lui, as zice. Pai, spunea dansul ca nu prea pricepe el mult din viata aceasta, in mod particular din viata lui. A alergat si el in ultimii 25 de ani fara sa finalizeze mare lucru si fara sa inteleaga de ce alearga. Concret.

Pai , eu as zice ca si eu am patit la fel si as zice ca foarte multi dintre noi au fost pacaliti la fel. Dupa marea noastra revolutie ni s-a turnat rapid, era si loc frate, ideia de libertate si subtil visul american. Adica trage frate ca boul sa faci bani, bani, bani. Si bani facand vei avea de toate. De toate, de lucruri materiale era vorba dar asta nu ti-a mai spus nimeni.

Si iata cum am pierdut si eu mult din cei 25 de ani. Mi-am dat seama pe parcurs ca viata este cam scurta si culmea, e unica. Adica irepetabila si acest lucru impune trairea ei cat mai profund. Sa ma esplic. Dupa cum graiau acum o sama de ani niste stramosi si de ai nostri: ” Fugit irreparabile tempus „si ” Carpe diem ”

Am ajuns la concluzia ca e pacat sa mori. Cum dracu sa mori ? Sa nu mai pot asculta un Deep Purple, sa nu mai pot asculta Corcertul nr. 1 pt. pian si orchestra de Ceaikovski, sa nu mai pot admira un Van Gogh, sa mai pot sorbi un coniac bun, sa nu mai pot sta o cafea si o discutie cu un prieten apropiat, sa nu mai pun de-o munca patriotica cu prietenii, sa nu mai pot cutreiera padurile in haituirea ciupercilor pentru gatit ?

„memento mori ” zicea unul de al nostru ( care stiu in ce echipa joaca ) si mai zice o vorba inteleapta cu care le dau in cap celor care ma freaca la cap cu credinta lor : mai, le zic, l-ati citit pe Eminescu? stiti ce zice el intr-o poezie? Zice ca sa stati linistiti caci : „morti sunt cei muriti”

Si in timp ce scriu vorbele acestea pline de intelepciune si de har ascult acest album: https://www.youtube.com/watch?v=U98kiJOgWNI

Si concluzia mea este, ma bucur acum de cat mai multe lucruri. Si ma bucur in limitele rezonabile ale veniturilor mele si nu doresc sa castig la loto. Ma bucur alaturi de familie si de prieteni. Seri impreuna cu prietenii la discutii, iesiri pe dealuri, we-uri la munte sau la deal, iesiri la teatru, concerte ( ma invita si platesc copiii 🙂 ), sedinte de haituit si pregatit melci pentru consum. Timpul trebuie petrecu si umplut cat mai divers. Munca munca dar trebuie si relaxarea Chiar si aici ma prezint cu prietenii: https://www.facebook.com/events/461823117304474

si iaca si cateva poze din lumea mea:

adica sa nu mai pot urca eu pe dealurile cu branduse?

P1220092

P1220104adica sa nu mai pot culege cateva ciuperci?

P1220147

P1220389

sa nu mai adun de pe dealuri asa minunatii?

P1220220

sa nu mai pot iesi la o munca in natura?

P1220633

P1220664

P1230161

sa nu mai pot umbla de nebun prin padurile patriei?

P1220897

sa nu mai pot iesi intr-o duminica insorita cu cateii?

P1220946

sa nu mai iei masa cu prietenii care iti vin in ajutor?

P1220680

P1230005

sa nu mai pot lua masa cu familia?

P1220131

sa nu mai pot pune de o tzuica la deal?

P1220214

pai sa nu mai ies la o plimbare pe sosele patriei?

P1230040

Dar atunci de ce mai muncesc, de ce ma prezint in fiecare dimineata la jobul meu? ca sa mor fara datorii la stat si asociatie?

Categorii:Uncategorized

sus la deal

Martie 28, 2015 1 comentariu

Iaca am urcat la deal saptamana trecuta. Nu am urcat demult asa incat am privit cu mare atentie munca lui Kuki si a feciorului meu. De cand a cumparat Kuki aceasta gospodarie am incercat sa mancam cat mai curat cand urcam la deal. Acum marea lupta este pentru realizarea unui cascaval cat mai bun si fara e-uri. In pozele vechi se mai vad si alte lupte in prepararea mancarii. Dar sa trec la poze deoarece cam asta voi prezenta.

 

 

 

 

P1230424

 

 

Lapte de vaca din zona (Dealu Domnului, jud. Cluj ) incalzit pana la nu mai stiu cate grade

 

 

 

P1230428

 

adaugare cheag ( importat de la un roman din Elvetia care cu asta se ocupa )

 

 

 

P1230434

 

 

sfaramare manuala

P1230436cules si pus in forme la scurs

 

P1230441

 

poza de familie

P1230445

 

 

presare usoara

 

 

 

P1230469asa arata casul de cu o saptamana inainte. din greseala de incepator s-a vehiculat ideia ca este depreciat si a fost sacrificat. greseala, era in toti parametrii.

si fiindca se mananca si carnuri ( de catre unii )P1230449

 

Categorii:de-ale gurii